Raluca, Marcel și o gașcă de copii

Raluca, Marcel și o gașcă de copii

” Ești un învingător de fiecare dată când nu renunți”

E citatul folosit ca laitmotiv pentru evenimentul Ralucăi. Un citat ce însumează toate experiențele comune: a lor, ale mele, ale celor ce nu renunță niciodată de a crede în noi drumuri. E citatul ce l-am folosit pe mărturiile lor, semne de carte, amintiri pentru cartea vieții. O viață nouă, la 40 de ani, pentru Raluca, Marcel și o gașcă de copii.

El lugojean, frumos, sensibil, ca un dar pentru mama lui, născut fiind în 8 martie. El și băiatul lui, de 14 ani și-au unit destinele cu Ea, Raluca, moldoveancă din Roman. Adică de-a mea. Ea frumoasă, romantică, dornică de o famile întru credință și cu rost. Ea și cei doi copii, fată și băiat și-au pus viața într-un van și-au plecat la Lugoj.

El văduv, eu în doliu după mama, ea cu credință că viața poate continua și la 40 de ani. Rolul meu de data asta nu a fost de fotograf. Dar am furat câteva cadre, atât cât să nu încurc treaba altora, între aranjamente, decorarea tortului sau pregătirea candy barului.

Mă gândesc la vorbele Ralucăi:

„pentru un eveniment realizat în pandemie, cu oamenii repartizați pe două săli, cu reguli stupide să nu dansezi câte doi în familie, cu program bine stabilit de final, a fost un eveniment mai mult decât reușit”.

Am plecat din Lugoj cu regretul că nu am avut timp să văd orașul, cu părerea de rău că mă despart de oamenii omenoși de la J’Adore.
Am plecat la 4 dimineața, așa cum a fost și drumul de la Brăila spre Lugoj, cu versurile lui Nichita Stănescu în gând:

„Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.”