Aventura primilor pași în fotografierea copiilor a început acum șase ani. Atunci când am acceptat să fotografiez botezul lui Alexandru am făcut-o cu emoție pentru că nu m-am așteptat ca părinții, Cristina și Gabi, să apeleze la mine. Noi ne știam deja de la nuntă, când le organizasem și decorasem evenimentul.
Experiența mea de până atunci nu era atât de mare să știu că micuțul dacă nu e în toane bune, ședința mea nu-l interesează. Îmi aduc aminte că am petrecut aproape o zi în casa lor. Am avut răbdare câteva cicluri de trezit-alăptat-plâns-adormit și de la capăt.
Acum e băiat mare. Au trecut atâția ani. Părinții mi-au devenit prieteni și am păstrat legătura vie chiar dacă ei au plecat din țară. Habar nu am dacă le-am mulțumit atunci că m-au ales să le scriu cu lumină amintirile. Dacă nu, am măcar acum ocazia să spun că atunci mi-am învins teama de a sta în preajma unui copil atât de mic. Și pentru asta le mulțumesc!
La momentul respectiv am avut sentimentul că va fi prima și ultima oară. Să ai atâtea frici. Să nu cadă, să nu-l lovești, să nu-i scapi capul ! Deși am crescut un copil, parcă nu mereu e „ca mersul pe bicicletă”. Noroc cu părinții care aveau încredere în mine.
Aventura
continuă și acum după șase ani. Am prins drag să fac fotografii la copii și am descoperit că am mai multă răbdare decât credeam. Am aflat că părinții au mai puțină răbdare ca mine.
În arhiva personală mi-au rămas câteva fotografii de acum șase ani. Le postez aici. Sunt dovada la ceea ce făceam atunci. Cu cât știam, cu ce aparate aveam dar cu o dorință mare de învăța. Am fost tentată să le reeditez. Dar ce sens ar mai fi avut atunci titlul: aventura primilor pași!
Ce poveste colorată în numai alb-negru!!! Superbă!
Multam, cum de nu am vazut pana acum comentariul tau??