
Enisala, simbol de neratat în călătoriile din Dobrogea, este un „must have” pentru fotografi. Dacă ești fotograf de peisaj nu ratezi apusul sau răsăritul. Daca ai evenimente măcar o dată ai „botezul” ședințelor foto în bătrâna cetate.
Enisala e la o azvârlitură de Dunăre față de Brăila. Adică vreo 100 de km cu tot cu lățimea Dunării la bac. Nu aveam cum să nu am în portofoliu cîteva imagini cu vestita cetate medievală.
Am avut o perioadă în care decorul pentru mine era foarte important. Am mai amintit și în articolul precedent. Doar că uneori îmi scapă detalii cum ar fi treptele de metal urcate cu o masă de 30 de kg, cutii, cutioare, scaune la fel de grele și toate obiectivele din dotare. Am prins și atunci ziua cu portar. La început nu a înțeles de ce Bogdan cară mobilier cât pentru un living generos. ( Bogdane, sunt sigură că nu ai uitat ))) ).
Mirii și-au dorit înainte de nuntă o fantezie. Cu haine de epocă și decor asortat. Am rămas cu câteva fotografii de acum cinci ani și ceva. Altele nu mai am pentru că nu ai cum să păstrezi o arhivă atât de vastă. Numai fotografiile cu Măgura și Peștera ocupă un hard ))). Am petrecut momente de neuitat astfel încât am prelungit întâlnirile și pentru ședința foto de după nuntă și la botez în București.
Pe lângă amintirile lăsate se creează legături ce în timp se sedimentează. Alături de fotografii sunt mai pregnante zilele ce le-am petrecut împreună. Bașca prietenia constantă cu Bogdan. Ce a rămas solidă în ani chiar dacă amândoi suntem fotografi.
Nu le-am reeditat, le-am lăsat așa cum erau, cu cât m-am priceput la acea perioadă. Cu mici greșeli, cu stângăcii, cu încadrări ce acum nu le-aș repeta. Altfel cum aș ști dacă am evoluat?